rezumat
conceptul de autonomie este unul dintre conceptele cheie ale filozofiei politice. Acesta joacă un rol important în discuțiile despre limitele coerciției statului, în special în argumentele împotriva legilor și politicilor paternaliste și în întrebările referitoare la legitimitatea și autoritatea statului. Deși termenul „autonomie” este folosit în moduri diferite, o înțelegere comună a conceptului de autonomie se referă la ideea de a conduce propria viață: persoana autonomă își dezvoltă propria înțelegere a modului în care ar trebui să fie viața ei și acționează în consecință, fără intervenția altora.
autonomia joacă trei roluri principale în filosofia politică. În primul rând, autonomia oferă un scop, care trebuie realizat prin mijloace politice; acest lucru necesită ca statul să protejeze oamenii de interferența cu autonomia lor, să asigure disponibilitatea resurselor suficiente și să încurajeze abilitățile mentale necesare autonomiei. Nu în ultimul rând, promovarea autonomiei poate presupune ca forma de guvernare să fie democratică, deoarece autonomia cetățenilor este cel mai bine protejată într-un regim democratic.
în continuare, autonomia poate impune un set de constrângeri, limitând utilizarea legitimă a constrângerii în realizarea obiectivelor politice. În primul rând, constrângerea poate fi utilizată numai în anumite scopuri. Cea mai cunoscută constrângere de acest fel implică respingerea paternalismului: constrângerea nu poate fi niciodată folosită pentru a promova binele unei persoane împotriva voinței sale. În continuare, există constrângeri legate de tipul de justificare care poate fi dată acțiunilor coercitive: pentru a fi compatibile cu autonomia, acestea trebuie justificate în moduri pe care cei constrânși le-au acceptat sau le-ar fi putut accepta.
în cele din urmă, autonomia poate juca un rol în argumentele cu privire la motivele autorității politice. Deși autoritatea și autonomia ar putea părea a fi dușmănoase, autonomia poate fundamenta dreptul de a comanda fie prin consimțământul cetățenilor, fie prin acțiunile lor voluntare prin care se angajează să urmeze un set comun de reguli.
autonomia poate juca aceste roluri doar dacă este valoroasă și există mai multe argumente pentru care autonomia este valoroasă. În primul rând, există motive instrumentale: binele atât al indivizilor, cât și al societății este cel mai bine servit dacă oamenii au un grad mare de autonomie. Apoi, oamenii au un interes în alegerile și acțiunile lor fiind propriile lor, reprezentative pentru cine sunt. De asemenea, există un puternic aspect simbolic și relațional al dreptului la autonomie: a fi refuzat acest drept este insultător și echivalează cu o negare a poziției egale a cuiva. În cele din urmă, ar putea exista o valoare intrinsecă a autonomiei, deoarece numai autonomia ne permite să fim pe deplin umani.