Foucault descrie funcționarea Panopticonului lui Jeremy Bentham, un design arhitectural care permite unui supraveghetor centralizat să monitorizeze toți deținuții unei instituții:
fiecare individ, în locul său, este închis în siguranță într-o celulă din care este văzut din față de către supraveghetor; dar pereții laterali împiedicați-l să intre în contact cu tovarășii săi. El este văzut, dar nu vede; el este obiectul informației, niciodată un subiect în comunicare. Aranjamentul camerei sale, vizavi de turnul central, îi impune o vizibilitate axială; dar diviziunile inelului, acele celule separate, implică o invizibilitate laterală. Și această invizibilitate este o garanție a ordinii. Dacă deținuții sunt condamnați, nu există pericolul unui complot, o încercare de evadare colectivă, planificarea unor noi infracțiuni pentru viitor, influențe reciproce rele; dacă sunt pacienți, nu există pericol de contagiune; dacă sunt nebuni nu există riscul comiterii violenței unul asupra celuilalt; dacă sunt școlari, nu există copiere, nici zgomot, nici vorbă, nici pierdere de timp; dacă sunt muncitori, nu există tulburări, nici furt, nici coaliții, nici una dintre distragerile care încetinesc rata muncii, o fac mai puțin perfectă sau provoacă accidente. (Disciplina & pedepsi pp 200-201)