febra reumatică și boala cardiacă reumatică continuă neabătută în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, afectând persoanele tinere. Focarele focale de magnitudine mai mică au fost, de asemenea, raportate de la mijlocul anilor 1980 din țările occidentale industrializate, unde această boală aproape dispăruse. Introducerea penicilinei la mijlocul anilor 1940 a schimbat semnificativ istoria naturală a febrei reumatice, deși incidența febrei reumatice a scăzut în țările dezvoltate înainte de aceasta, din cauza condițiilor de viață mai bune. Tratamentul febrei reumatice implică în principal utilizarea antibioticelor (penicilină) pentru eradicarea streptococilor și a medicamentelor antiinflamatorii, cum ar fi salicilații sau corticosteroizii. Pacienții cu cardită severă, insuficiență cardiacă congestivă și/sau pericardită sunt cel mai bine tratați cu corticosteroizi, deoarece aceștia sunt agenți antiinflamatori mai puternici decât salicilații. Salicilații pot fi suficienți pentru cazurile cu cardită ușoară sau fără cardită. Tratamentul trebuie continuat timp de 12 săptămâni. Mai multe studii au arătat că regurgitarea valvulară, și nu miocardita, este cauza insuficienței cardiace congestive în cardita reumatică activă. Prin urmare, intervenția chirurgicală cu înlocuirea sau repararea valvei mitrale este indicată în cazurile cu hemodinamică intractabilă datorată regurgitării mitrale. Dezvoltarea leziunii valvulare cronice după un episod de febră reumatică depinde de prezența sau absența carditei în atacul anterior și de respectarea profilaxiei secundare. Recidivele datorate profilaxiei inadecvate a penicilinei sunt responsabile pentru leziunile valvulare cronice semnificative hemodinamic care necesită intervenții chirurgicale.