rezumat
bacteria Gram-negativă Yersinia pestis este responsabilă de ciuma mortală, o boală zoonotică stabilită în focare stabile în America, Africa și Eurasia. Persistența sa în mediu se bazează pe echilibrul subtil dintre solurile contaminate cu Y. pestis, mamiferele care se îngroapă și nu se îngroapă, care prezintă grade variabile de susceptibilitate la ciumă și puricii lor asociați. Transmiterea de la o gazdă la alta se bazează în principal pe mușcături de purici infectate, inducând ganglioni limfatici tipici dureroși, măriți, denumiți buboes, urmată de diseminarea septicemică a agentului patogen. În schimb, inhalarea picăturilor după contactul strâns cu mamiferele infectate induce ciuma pneumonică primară. În cele din urmă, consumul rar raportat de carne crudă contaminată provoacă ciumă faringiană și gastrointestinală. Diagnosticul la punctul de îngrijire, tratamentul antibiotic precoce și măsurile de închidere contribuie la controlul focarului, în ciuda mortalității reziduale. Prevenirea primară obligatorie se bazează pe supravegherea activă a focarelor de ciumă stabilite și controlul ectoparazitului. Se recunoaște că ciuma a infectat populațiile umane timp de cel puțin 5.000 de ani în Eurasia. Genomii Y. pestis recuperați din siturile arheologice afectate au sugerat evoluția clonală de la un strămoș comun împărtășit cu agentul patogen enteric strâns legat Yersinia pseudotuberculosis și au indicat faptul că achiziția genei ymt în epoca bronzului i-a conferit lui Y. pestis transmisibilitatea ectoparazitului, menținându-și în același timp transmisibilitatea enterică. Au fost descrise trei pandemii istorice, începând din 541 D.HR. și continuând până astăzi. În prezent, a treia pandemie a devenit în mare parte liniștită, sute de cazuri umane fiind raportate în principal în câteva țări africane sărace, unde ciuma zoonotică este transmisă în cea mai mare parte oamenilor prin mușcături de purici asociate rozătoarelor.