obiective: descrierea istoricului natural al pielectazei de la detectarea sa în al doilea trimestru până la naștere, capacitatea sa de a prezice patologia renală și dacă dezvoltarea prenatală a dilatării pelvine este corelată cu evoluția sa postnatală. Proiectare studiu: O analiză retrospectivă care implică 375 de fetuși cu o urmărire urologică completă. Ecografia prenatală a fost corelată cu rezultatele investigației postnatale și a fost stabilită frecvența intervenției chirurgicale postnatale. Rezultate: două sute optzeci de cazuri au suferit cel puțin două examinări înainte de naștere. 73,1% au fost fetuși masculi. 57,4% au avut o pielectază bilaterală. Evoluția prenatală a dilatării pelvine a fost următoarea: 18,6% din cazuri s-au normalizat, în 34,6% din cazuri dilatarea s-a redus, dar nu a dispărut, în 30,7% a rămas neschimbată, în timp ce s-a agravat în 16,4%. Un caz din primul grup, trei cazuri din al doilea, șapte cazuri din al treilea și 11 cazuri din al patrulea au necesitat tratament chirurgical. 1,9, 7,2, 18,6, 23,9% din cazuri respectiv s-au agravat după naștere în cele patru grupuri (tendință: P = 0,001). Concluzii: diagnosticul Prenatal al pielectazei îmbunătățește rezultatul acestor copii datorită unei abordări chirurgicale care evită leziunile renale. Există o corelație bună între evoluția prenatală și rezultatul postnatal, deși o urmărire postnatală este oportună în acele cazuri care s-au normalizat înainte de naștere.