Kyrie Eleison

vă rugăm să ajutați la susținerea misiunii New Advent și să obțineți conținutul complet al acestui site web ca descărcare instantanee. Include enciclopedia Catolică, Părinții Bisericii, Summa, Biblia și multe altele — toate pentru doar 19,99 USD…

Kyrie Eleison (greacă pentru „Doamne miluiește”; transliterarea Latină presupune o pronunție ca în greaca modernă) este o expresie foarte veche, chiar precreștină, folosită constant în toate liturghiile creștine. Arrian o citează în secolul al doilea: „Invocându-l pe Dumnezeu spunem Kyrie Eleison” (Diatribul Epicteti, ii, 7). Un precedent mai evident pentru utilizarea creștină a fost apariția aceleiași formule în Vechiul Testament (Psalm 4:2, 6:3, 9:14, 25:11, 121:3; Isaia 33:2; Tobit 8: 10; etc., în Septuaginta). În aceste locuri pare deja o exclamație cvasi-liturgică. La fel și în Noul Testament forma apare în mod repetat (Matei 9:27, 20:30, 15:22; Marcu 10:47; Luca 16:24, 17: 13). Singura diferență este că toate aceste cazuri au un acuzativ după verb: Kyrie Eleison me sau eleison hemas. Formula liturgică este scurtată de la aceasta.

Istorie

nu este menționată de părinții Apostolici sau de apologeți. Primul exemplu sigur al utilizării sale în liturgie este cel al celei de-a opta cărți a „Constituțiilor Apostolice”. Aici este răspunsul poporului la diferitele Sinaptai (litanii) cântate de diacon (Brightman, „Liturgiile orientale”, PP.4 și 5; cf. „Ap. Const.”, VIII, vi, 4). Aceasta este încă utilizarea sa normală în riturile orientale. Diaconul cântă diferite clauze Dino litanie, la fiecare dintre care oamenii răspund, Kyrie Eleison. Dintre părinții greci ai secolului al IV-lea, Eusebiu, Atanasie, Vasile, Chiril al Ierusalimului și cei doi Gregori nu o menționează. Dar apare adesea în Sfântul Ioan Gură de aur. Introducerea sa în masa romană a fost mult discutată. Este cert că liturghia de la Roma a fost spusă la un moment dat în greacă (până la sfârșitul secolului al II-lea aparent). Este tentant să o privim pe Kyrie Eleison ca pe un fragment supraviețuitor din acea vreme. Totuși, acest lucru nu pare să fie cazul. Mai degrabă forma a fost împrumutată din Est și introdusă mai târziu în masa Latină. Părinții latini mai în vârstă, Tertulian, Ciprian etc., nu-l menționa. Etheria (Silvia) a auzit-o cântată la Ierusalim în secolul al IV-lea. Este evident o formă ciudată pentru ea și o traduce: „așa cum spune diaconul numele diferitelor persoane (mijlocirea), un număr de băieți stau și răspund mereu, Kyrie Eleison, așa cum ar trebui să spunem, Miserere Domine” (ed. Her inquifus, Heidelberg, 1908, XXIV, 5, p. 29). Prima dovadă a utilizării sale în Occident se află în al treilea canon al celui de-al doilea Sinod de la Vaison (Vasio în provincia Arles), în 529. Din acest canon se pare că forma a fost introdusă recent la Roma și în Italia (Milano?): „Deoarece atât în scaunul Apostolic, cât și în toate provinciile din Est și în Italia a fost introdus un obicei dulce și cel mai evlavios ca Kyrie Eleison să fie spus cu mare insistență și compunere, ni se pare bine și nouă ca acest obicei Sfânt să fie introdus la Utrenie, Liturghie și Vecernie” (cf. Hefele-Leclercq, „Histoires des Conciles”, Paris, 1908, PP. 1113-1114; Duchesne,” Origines”, p.183). Consiliul nu spune nimic despre Africa sau Spania, deși menționează Africa în alte canoane despre practicile liturgice (Can. v). Se pare că înseamnă că Kyrie Eleison ar trebui să fie cântat de oameni cum grandi affectu. E. Bishop (în „Downside Review”, 1889) notează că acest consiliu reprezintă o mișcare Romanizantă în Galia.

următorul martor celebru al folosirii sale în Occident este Sfântul Grigorie I (590-604). El îi scrie lui Ioan din Siracuza pentru a apăra Biserica Romană de imitarea Constantinopolului prin utilizarea acestei forme și se străduiește să sublinieze diferența dintre utilizarea sa la Roma și în Est: „nu am spus și nici nu spunem Kyrie Eleison așa cum este spus de greci. Printre greci toți spun împreună, cu noi este spus de Grefieri și răspuns de către popor, iar noi spunem Christe Eleison de câte ori, ceea ce nu este cazul grecilor. Mai mult decât atât, în masele de zi cu zi unele lucruri, de obicei, a spus sunt lăsate de noi; spunem despre Kyrie Eleison și Christe Eleison că putem să ne oprim mai mult asupra acestor cuvinte de rugăciune „(Ep. ix în P. L., LXXVII, 956). Ultimele cuvinte par să însemne că uneori alte rugăciuni sunt lăsate deoparte pentru a putea fi mai mult timp pentru a cânta Kyrie Eleison. De asemenea, vedem din acest pasaj că în timpul Sfântului Grigorie a existat utilizarea specială romană a formei alternative Christe Eleison (necunoscută în riturile Galicane și Orientale). Pare inevitabil să conectăm Kyrie Eleison în Liturghia romană cu o litanie originală. Locul său corespunde exact locului în care apare ca parte a unei litanii în Liturghia Siriano-bizantină; este încă cântat întotdeauna la începutul litaniilor și în Ritul Roman, iar Sfântul Grigorie se referă la „unele lucruri spuse de obicei” în legătură cu aceasta. Ce pot fi aceste lucruri decât clauze ale unei litanii, cântate, ca în Răsărit, de un diacon? Mai mult, există încă anumite cazuri în Ritul Roman, evident de natură arhaică, în care apare o litanie la locul Kyriei. Astfel, ultima clauză (Kyrie Eleison, repetată de trei ori; Christe Eleison, repetată de trei ori; Kyrie Eleison, repetat de trei ori) este cântat în timp ce celebrantul spune primele rugăciuni ale Liturghiei și corespunde în orice fel cu Kyrie-ul nostru obișnuit. La fel și la hirotoniri, Litania este cântată spre începutul Liturghiei. În acest sens, se poate observa că până la sfârșitul Evului Mediu Kyrie a Liturghiei a fost lăsat afară când tocmai fusese cântat într-o litanie înainte de Liturghie, ca în zilele de Rogație (de exemplu, Ordo Rom., XI, lxii). Putem presupune, deci, că la un moment dat Liturghia romană a început (după Introit) cu o litanie de cereri generale foarte mult din natura celei de-a treia părți a Litaniei noastre a Sfinților. Acest lucru ar corespunde exact marelui nostru Sinapte din Ritul sirian. Numai, din cele spuse, concluzionăm că răspunsul poporului a fost în latin㠗 „Miserere Domine” din Etheria sau „te rogamus, audi nos” sau o astfel de formă. Despre secolul al V-lea grecul Kyrie Eleison a fost adoptat de Occident, iar la Roma cu forma alternativă Christe Eleison. Acest lucru a fost apoi cântat, nu ca în est doar de oameni, ci alternativ De cantori și oameni. A deplasat exclamațiile Latine mai vechi în acest loc și, în cele din urmă, a rămas singur ca singura rămășiță a vechii litanii.

primul Ordo Roman (al șaselea-al șaptelea cent.) descrie un număr încă nefixat de Kyries cântate la ceea ce este încă locul lor în Liturghie: „școala care a terminat Antifonul începe Kyrie Eleison. Dar liderul școlii îl urmărește pe Pontif că ar trebui să-i dea un semn dacă vrea să schimbe numărul litaniei” („Ordo Rom. primus”, ed. Atchley, Londra, 1905, p. 130). În „Ordo of Saint Amand”, scris în secolul al VIII-lea și publicat de Duchesne în” Origines du culte „(p. 442), avem deja numărul nostru de invocații: „când școala a terminat Antifonul, Pontiful face un semn că Kyrie Eleison ar trebui spus. Și școala o spune, iar Regionarii care stau sub ambo o repetă. Când au repetat-o a treia oară, Pontiful semnează din nou că Hristos a spus Eleison. Acest lucru a fost spus a treia oară el semnează din nou că Kyrie Eleison fi spus. Și când au terminat-o de nouă ori, el semnează că trebuie să se oprească.”Deci avem, cel puțin din secolul al VIII-lea, practica noastră actuală de a cânta imediat după Introit de trei ori Kyrie Eleison, de trei ori Christe Eleison, de trei ori Kyrie Eleison, făcând nouă invocații în total. Evident, primul grup se adresează lui Dumnezeu Tatăl, al doilea lui Dumnezeu Fiul, al treilea lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Comentatorii medievali sunt pasionați să conecteze invocarea de nouă ori cu cele nouă coruri de îngeri (Durandus, „rațiune”, IV, xii). Încă de la început, solemnitatea Kyriei a fost marcată de o cântare lungă și ornamentată. Și în riturile orientale, este întotdeauna cântat la neumuri lungi. Este încă cea mai elaborată dintre toate melodiile noastre plainsong. În Evul Mediu Kyrie a fost în mod constant farsă cu alte cuvinte pentru a umple neums lungi. Numele diferitelor Kyries din Vatican Gradual (de exemplu, Kyrie Cunctipotens genitor Deus din secolul al X-lea, Kyrie Magnus Deus potentiusex din secolul al XIII-lea, etc.) sunt încă urme ale acestui lucru. Ca exemplu al acestor nenumărate și adesea foarte lungi farcings, acest relativ scurt din Misalul Llandaff poate servi:

Doamne, regele ingenitului sire, adevărata esență, eleyson.
Domnul, sursa de lumină și fondatorul, eleyson.
Doamne, că imaginea ta signasti în mod specific, eleyson.
Hristos, al lui Dumnezeu forma unui partener uman, eleyson.
Hristos, lumina răsăritului, prin care sunt toate lucrurile, eleyson.
Hristos, care este perfect pentru înțelepciunea ta, eleyson.
Doamne, spiritul vivifice, forța vieții, eleyson.
Kyrie, abur utriqusque în care totul, eleyson.
Kyrie, expurgator scelerum et largitor gratit_ct_ct_sumus propter nostrasoffensas noli nos relinquere, o consolator dolentis anim_ct_, eleyson (ed. Burntisland, 929).

observați lungimea mai mare a ultimei farcing pentru a se potrivi neums din ultima Kyrie, care sunt întotdeauna mai lungi. Uneori, cuvintele esențiale sunt amestecate cu farcingul într-un amestec foarte curios de latină și greacă: „Conditor Kyrie omnium ymas creaturarum eleyson” (Ib., 932*). Liturghierul reformat al lui Pius al V-lea a abolit fericit aceste și toate celelalte farse ale textului liturgic.

în Ritul Roman

în Liturghie, cele trei grupuri de invocații sunt cântate de cor imediat după Introit. Ele formează începuturile părții corului din obișnuit. Un număr de mase plainsong sunt furnizate în Gradual, fiecare caracterizat și numit după Kyrie care începe. Deși fiecare Liturghie este numită pentru o anumită ocazie (de exemplu, pentru sărbători solemne, duble, Liturghii ale B. V. M. etc.) nu există nicio lege împotriva utilizării acestora fără a ține cont de acest aranjament. Mai mult, cu excepția ferias, care își păstrează cântările foarte simple, diferitele părți (Kyrie, Gloria etc.) din diferite mase pot fi combinate (vezi rubrica după al patrulea crez din Vatican „Gradual”). Noua ediție Vatican oferă, de asemenea, o serie de alte cântări, inclusiv unsprezece Kyries, ad libitum. Kyrie Eleison (ca tot ceea ce este obișnuit și propriu al corului) poate fi, de asemenea, cântat pe o muzică figurată care nu jignește regulile lui Pius X „Motu proprio” pe muzica bisericii (22 noiembrie., 1903). Între timp, celebrantul, după ce a înfuriat altarul și a citit Introitul din partea epistolei, spune Kyrie acolo cu mâinile Unite alternativ cu diaconul, sub-diaconul și servitorii din jur. La masă mică, celebrantul după Introit vine la mijlocul altarului și acolo spune Kyrie alternativ cu serverul („ritus celebr.”în Misal, iv, 2, 7). Kyrie se spune în acest fel la fiecare Liturghie, cu excepția sâmbetei sfinte și, de asemenea, a Liturghiei din Ajunul Whitsun la care sunt cântate profețiile și Litania. Cu aceste ocazii, cantorii termină Litania cântând cele nouă invocații ale Kyrie. După rugăciunile de la poalele altarului, celebrantul se ridică, incinerează altarul și apoi intonează imediat Gloria. Dar el ar trebui să spună Kyrie cu o voce joasă el însuși mai întâi. În afară de Liturghie, Kyrie apare în mod repetat în alte birouri ale ritului Roman, întotdeauna sub formă Kyrie Eleison, Christe Eleison, Kyrie Eleison (fiecare invocație o singură dată). Începe preces feriales la Lauds, Terce, Sext, None, Vecernie; începe preces la Prime și Pavecerniță. Se cântă după Responsorium la înmormântări, se spune la căsătorii și în multe alte ocazii pentru binecuvântări și consacrări. În aceste cazuri, în general precede Pater Noster. De asemenea, începe și se termină Litania Sfinților. Ca o imitație a acestui fapt, ea este întotdeauna plasată la începutul diferitelor alte litanii private care sunt imitații ale celei oficiale.

în alte rituri

în primul rând, invocarea Christe Eleison este pur romană. Cu o singură excepție, evident o interpolare romană în Ritul Mozarabic, nu apare în nicio altă utilizare. Utilizările medievale locale au avut-o, desigur; dar sunt doar ușoare modificări locale ale ritului Roman, nu chiar rituri diferite deloc. În Liturghia Galicană, așa cum este descris de Germanus din Paris, trei băieți cântă Kyrie Eleison de trei ori după Trisagion care urmează Antifonul la intrare, apoi urmează Benedictus. Aceste cântări reprezintă începutul Liturghiei (Duchesne, „origini du Culte”, PP.182, 183). După Evanghelie și omilie vine o litanie cântată de diacon ca Sinaptai sirian și Bizantin. Oamenii răspund în latină: Precamur te Domine, miserere; dar la final vin trei Kyrie Eleisons. Ritul milanez își arată originea Galicană prin utilizarea Kyrie. Și aici, forma este întotdeauna Kyrie Eleison de trei ori (niciodată Christe Eleison). Apare după Gloria, care a înlocuit trisagionul mai vechi, după Evanghelie, unde era Litania Galicană și după post-comuniune, întotdeauna spusă doar de celebrant. De asemenea, apare în toate birourile milaneze, mai mult sau mai puțin ca la Roma, dar întotdeauna sub forma lui Kyrie Eleison de trei ori. Liturghia Mozarabică nu cunoaște deloc forma, cu excepția unui caz izolat. În Liturghia pentru morți, după cântarea cântecului numit Sacrificium (corespunzător ofertei romane), celebrantul spune Kyrie Eleison, iar corul răspunde lui Christe Eleison, Kyrie Eleison („Missale mixtum” în P. L., LXXXV, 1014, 1018, 1021, 1024 etc. – diferitele mase pentru morți). Aceasta este, evident, o interpolare romană.

toate riturile orientale folosesc în mod constant forma Kyrie Eleison. Este răspunsul obișnuit al oamenilor corului la fiecare clauză a diferitelor litanii cântate de diacon pe tot parcursul slujbei (variat, totuși, de paraschou Kyrie și una sau două alte ejaculări similare). De asemenea, apare de multe alte ori, de exemplu în Ritul antiohian se cântă de douăsprezece ori, la Alexandria de trei ori chiar înainte de împărtășanie. În ritul bizantin vine mereu și mereu, aproape întotdeauna într-o formă triplă, printre troparele și alte rugăciuni rostite de diferiți oameni în tot biroul, precum și în Liturghie. Un loc vizibil în acest rit este la concediere (Brightman, 397). În general, se poate spune că apare cel mai frecvent în familia liturghiilor Siriano-bizantine. În liturghiile siriace se spune în greacă, scris cu litere siriace Kurillison, la fel și în liturghiile Copte (în litere grecești, desigur — aproape tot alfabetul copt este grecesc); iar în Ritul abisinian este scris: Kiralayeson. Nestorienii îl traduc în siriacă, iar armenii în armeană. Toate versiunile ritului bizantin folosite de diferitele Biserici Ortodoxe și catolice orientale (slavonă veche, arabă, română etc.) traduce, de asemenea, Kyrie eleison.