autoanticorpi direcționați împotriva autoantigenilor snRNP (ribonucleoproteină nucleară mică) denumiți RNP și Sm au fost inițial detectați în serurile pacienților cu lupus eritematos sistemic (les). Anticorpii anti-RNP au fost găsiți ulterior în serurile pacienților cu boală mixtă a țesutului conjunctiv (MCTD) și acum se știe că atunci când acești anticorpi apar la titru ridicat și în absența Sm, aceștia sunt un marker bun pentru MCTD. Astfel de autoanticorpi sunt, de asemenea, cunoscuți că apar în serurile pacienților cu o serie de alte boli reumatice, inclusiv scleroză sistemică progresivă, artrită reumatoidă, lupus eritematos discoid, sindrom SJ-uri și diverse afecțiuni care se suprapun.
snrnp-urile sunt un grup de particule nucleare compus din mai multe polipeptide asociate cu o moleculă mică de ARN nuclear. Cele mai abundente snrnp sunt implicate în îmbinarea pre-ARNm. Cel puțin 13 snrna diferite au fost identificate în celulele mamiferelor. În timp ce autoanticorpii direcționați împotriva Sm sunt capabili să precipite o gamă largă de snrna, autoanticorpii RNP sunt capabili să precipite doar un anumit tip, denumit U1snRNA.
anticorpii Anti-RNP reacționează cu polipeptidele specifice snRNP U1 (antigene 68K, a și C), în timp ce anticorpii anti-Sm reacționează cu polipeptidele asociate cu snrn-urile U1, U2,U5 și U4/U6 (antigene B, B’, D, E, F și G). În timp ce polipeptida 68K constituie autoantigenul MCTD RNP major, autoantigenul SM major este reprezentat de polipeptida D.
polipeptidele RNP 68K (prezente sub formă de dublet 33/35k), RNP A și SM D reprezintă cele mai abundente componente ale antigenului RNP/Sm al arotec. Alte subunități snRNP (RNP-C) sunt, de asemenea, detectabile. SM uman D1, D2 și D3 sunt identice cu secvențele bovine care indică faptul că antigenii sunt foarte conservați la speciile de mamifere.