agorafobia cu tulburare de panică este un sindrom anxios fobic în care pacienții evită situațiile sau locurile în care se tem să fie jenați sau să nu poată scăpa sau să obțină ajutor dacă apare un atac de panică. În ultima jumătate de secol, agorafobia a fost considerată a fi strâns legată de sindromul recurent de atac de panică, atât de mult încât, în majoritatea cazurilor, pare a fi dezvoltarea tipică sau complicația tulburării de panică. În ciuda prevalenței ridicate a agorafobiei cu tulburare de panică la pacienții aflați în îngrijire primară, afecțiunea este frecvent sub-recunoscută și sub-tratată de furnizorii medicali. Antidepresivele s-au dovedit a fi eficiente în prevenirea atacurilor de panică și în îmbunătățirea anxietății anticipative și a comportamentului de evitare. Aceste medicamente sunt, de asemenea, eficiente în tratamentul simptomatologiei depresive coexistente frecvent. Dintre agenții antidepresivi, SSRI sunt în general bine tolerați și eficienți atât pentru simptomatologia anxioasă, cât și pentru cea depresivă, iar acești compuși ar trebui considerați prima alegere pentru tratamentul farmacologic pe termen scurt, mediu și lung al agorafobiei cu tulburare de panică. Puținele studii comparative efectuate până în prezent cu diferite ISRS nu au raportat diferențe semnificative în ceea ce privește eficacitatea; cu toate acestea, ISRS care sunt mai puțin susceptibile de a produce simptome de sevraj după întreruperea bruscă ar trebui considerate tratamentele de primă alegere pentru profilaxia pe termen lung. Venlafaxina nu este suficient studiată în tratamentul pe termen lung al tulburării de panică, în timp ce TCA poate fi considerată o a doua opțiune de tratament atunci când pacienții par să nu răspundă sau să tolereze ISRS. S-a demonstrat că benzodiazepinele cu potență ridicată prezintă un debut rapid al efectului anti-anxietate, având efecte benefice în primele zile de tratament și, prin urmare, sunt opțiuni utile pentru tratamentul pe termen scurt; cu toate acestea, aceste medicamente nu sunt medicamente de primă alegere pe termen mediu și lung din cauza dezvoltării frecvente a fenomenelor de toleranță și dependență. Terapia cognitiv-comportamentală este cea mai bine studiată abordare non-farmacologică și poate fi aplicată la mulți pacienți, în funcție de disponibilitatea acesteia.