pentru a evalua concentrația plasmatică a dopaminei și efectele perfuziei cu doze mici asupra debitului urinar după intervenția chirurgicală vasculară abdominală la pacienții cu insuficiență renală, am efectuat un studiu clinic prospectiv. Douăzeci de pacienți stabili hemodinamic (vârsta medie 66.6 ani), cu concentrația creatininei serice < 2 mg %, care au fost supuși anesteziei generale pentru intervenții chirurgicale vasculare majore au participat. O doză mică de dopamină (3 micrograme/kg/min) a fost administrată pacienților cu debit urinar prelungit postoperator < 0,5 ml/kg/oră timp de cel puțin opt ore. Determinările plasmatice au fost luate la T0 (fără administrare de dopamină), când producția urinară a început să crească sau, dacă nu, după două ore (T1), la opt (T2) și la 24 (T3) ore după începerea perfuziei. După 24 de ore, perfuzia cu dopamină a fost oprită și nivelul plasmatic al pacientului a fost măsurat patru ore mai târziu (T4). Concentrațiile plasmatice ale dopaminei au fost măsurate utilizând cromatografie lichidă de înaltă performanță. Concentrația plasmatică a dopaminei a crescut la toți pacienții și a atins starea de echilibru la T2 (T2 = 76.41 +/- 16.84 ng / ml). Dopamina a indus o creștere dependentă de concentrație a producției urinare (T0 = 0.45 +/- 0.14; T1 = 1.49 +/- 1.11; T2 = 2.34 +/- 1.44; T3 = 1.57 +/- 0.57; T4 = 0.85 +/- 0.7 ml / kg/oră). Trei pacienți nu au avut o ieșire urinară îmbunătățită după perfuzia cu dopamină; au avut un timp de prindere prelungit și un timp de funcționare (162 +/- 24 570 + / 30 min, respectiv). Concluzionăm că dopamina cu doză mică induce o creștere dependentă de doză a producției urinare. Acest fenomen, de asemenea, a fost găsit la pacienții atunci când concentrația lor plasmatică nu a atins încă starea de echilibru. Lipsa de reacție la dopamină sugerează o afectare a funcției renale, probabil datorită timpului prelungit de strângere aortică.